Mi-ar plăcea să trăiesc in ţara în care, trezindu-mă dimineaţa ca să merg la serviciu, să recapitulez în gînd planurile pe care am a le realiza şi nu piedicile pe care le am de înfruntat; să ascult ştirile de primă oră şi nu poveştile puse la punct în seara precedentă; să întîlnesc la staţia de autobuz oameni care întîlnesc o nouă zi şi nu petrec o noapte de nelinişte…
Mi-ar placea să trăiesc în ţara în care, ajungînd la serviciu, să-mi salut şeful cu bunăvoinţă şi asta să fie sincer, dar nu absolut necesar; să-i răspund la întrebările neformale aşa cum ştiu/cred, şi nu aşa cum ştiu/cred că trebuie…
Mi-ar plăcea să trăiesc în ţara în care mi-aş putea numi limba maternă pe nume, şi nu să o poreclesc pentru a fi conformă cu legea supremă; în care mi-aş putea numi limba maternă pe nume şi acest lucru să fie firesc, şi nu întîlnit cu ostilităţi de nonvorbitorii şi chiar vorbitorii acestei limbi; în care să nu fie dicţionare care traduc din limba mea într-o limbă care mi se impune s-o accept ca fiind a mea…
Mi-ar plăcea să trăiesc în ţara în care să-mi fie frică de lege din respect pentru ea şi nu pentru că ea nu este respectată; în care, cu fiece lege adoptată, să mă simt mai sigură în ziua de mîine, şi nu mai prost ca în cea de ieri…
