Titlul se numeste simbolic cadrul naturii feerice, printr-unul dintre cele mai intalnite elemente din lirica eminesciana, lacul. Toate celelalte elemente care compun decorul in care urmeaza sa se manifeste iubirea – trestiile, barca, luna, nuferii – converg necontenit catre lacul din mijlocul codrului. In vizuina lirica a lui Mihai Eminescu, apa este un element al vietii, al profunzimii trairilor interioare, sugerand intensitatea sentimentului de iubire ideala .
Poetul foloseşte cuvinte din acelaşi câmp lexical,cum ar fi : *izvorul* ,*văi* ,*munţi şi şesuri* ,*pământul* , în final realizând un tablou nocturn parcă atins de magie,ochii fetei rămânând un personaj important în cadru. Eul liric fiind prezent:*ţi-s* , *îmi* , *ta* , *tăi* ,relaţia cu lumea exterioară este destul de strânsă,deoarece autorul compară mereu ochii fetei cu natura. Întâlnim şi figuri de stil : *ochii tăi adâncii*- epitet şi inversiune, *sunt izvorul*-personificare,etc. Tema poeziei este dragostea văzută de către poet într-o manieră personală, ca de altfel toate sentimentele legate de existenţa omului. Din acest punct de vedere, poezia poate fi considerată o adevărată artă poetică, luând în considerare faptul ă poetul afirmă: “doamna inimii mele, iubita mea supremă este Poezia”.
Ideea de bază constă în asocierea toamnei cu sentimentele poetului. Începutul poeziei nu este numai o constatare a schimbării unui anotimp, toamna sugerând anotimpul frigului, ci răcirea sentimentului de dragoste, distanţarea îndrăgostiţilor.
