Răspuns :
Nică este personajul principal al aşa-numitului roman al copilăriei scris de Ion Creangă.
În ,,Amintiri din copilărie’’, autorul îl pune în evidenţă pe Nică , dar nu prea îl descrie în mod direct. Trăsăturile reies indirect din faptele, gesturile şi atitudinea personajului. Nică a fost considerat un simbol al copilului universal, aşa cum a zis şi Ion Creangă: ,,Aşa eram eu la vârsta aceea fericită şi cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.’’
Personajul principal este atras de prea multe năzbâtii şi năzdrăvănii şi nu se arată prea mult interesat de carte. A trecut prin prea multe ,,necazuri’’ când era prins cu mâţa în sac la furat de cireşe sau la scăldat, apoi aspru pedepsit.
Nică îşi arată viclenia când o minte pe mătuşa Mărioara că vrea să se ducă la scăldat cu băiatul unchiului său, când, de fapt, nu ştia cum să scape de el, pentru a se duce la furat cireşe.
Ion Creangă a scris foarte multe poveşti. Mie îmi place foarte mult pentru că este un scriitor foarte bun.
După opera literară ,,Amintiri din copilărie’’, poveştile ,,Punguţa cu doi bani’’, ,,Capra cu trei iezi’’, ,,Dănilă Prepeleac’’, ,,Povestea lui Harap-Alb’’ sunt cele mai iubite de copii.
Din romanul ,,Amintiri din copilărie’’am citit fragmentele ,,La cireşe’’, ,,La scăldat’’şi ,,La urat’’. Aceste fragmente au foarte multe învăţături. După ce le citeşti, rămâi impresionat pentru că sunt hazlii.
Prin creaţia sa originală, Ion Creangă s-a alăturat celorlalţi scriitori care au contribuit la înfrumuseţarea limbii române.
Nică este personajul principal din opera epică a lui Ion Creangă.
El este descris ca un băiat năzdrăvan care nu învăţa şi era leneş. El este un copil de doisprezece ani. Nu vrea să înveţe, considerând că la şcoală este foarte rău.
Decide să fure o pupăză care îl trezea dimineaţa din somn.
E gurmand, pentru că smântânea oalele mamei sale. E foarte inventiv atunci când ascunde pupăza in pod.
E imaginea clasică a copilului de la ţară.

Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!