În esenţă însă, poezia Melancolie este o elegie pe tema
trecerii timpului neiertător, indiferent la condiţia umană, salvarea
obţinându-se, în sens romantic, prin iubire. De la început se observă că
versurile, în aparenţă simple, exprimă sensuri existenţiale majore. Mai
întâi, punctul de interferenţă a destinului uman cu cel înalt, cosmic,
universal, este „ceasul de-ntâlnire”, clipă astrală a declanşării
meditaţiei lirice, semn că eul poetic accede în spaţii celeste supreme.
Imaginea artistică se constituie din repere temporale şi spaţiale
caracteristice unei recuzite romantice: lacul este un motiv care
străbate o întreagă literatură, de la preromanticii englezi până la
Eminescu.
