A fost odată o mamă săracă care avea un fiu și o fiica. Rar ea le-a spus să plece în lume și să își găsească de muncă .În drumul lor băiatul și-a găsit de lucru la un croitor iar fetiță trebuia să care pietre de zidit înrudind și muncind cu zor.După mult timp mamă lor s-a îmbolnăvit ,era pe patul de moarte așadar a trimis un vecin săi aducă pe față și băiat săi vadă. Omul a cutreerat mult timp pina ia găsit,pe fată a gasito cădind pietre iar cînd a auzit ca mamă iei e bolnavă apăsat totul și a plecat în grabă dar cînd lau găsit pe băiat el a spusc ca nu vine ca plătește bine aici și ca ia venit ceasul mamei lui .Mamă copiilor să îmbujorat la față și în suflet cînd a vazuto pe față și s-a ofilit în suflet cînd nu la văzut pe băiat și a aflat ce a spus .Și astfel a spus "cînd o să mi se închidă ochii băiatul să examina singur teșind pînză lui nesfârșită iar față mea să nu fie nici o dată singură și să aibă zeci de frați și surori muncind împreună" și astfel au apărut păianjenul și harnică furnică
