Ai
carte, ai parte!’’ Este proverbul pe care mi l-au spus ca îndemn părinţii şi bunicii mei.
Recunosc că nu mi-a plăcut întotdeauna să citesc. Nu mi-au plăcut niciodată
cărţile obligatorii pe care le aveam de citit la şcoală. Ştiu de la tatăl meu
că cititul ar trebui să fie o decizie, nu ceva impus.
Acum,
mie îmi place foarte mult să citesc. Noi, copii din cărţi ne alegem cu
numeroase învăţături care ne pot fi folositoare în viaţă. Cartea este prietena
mea. Ea mă ajută mereu să aflu lucruri noi şi îmi oferă răspunsuri la
întrebările pe care mi le pun. Cartea nu mă trădează niciodată!
Îmi amintesc
şi acum cu plăcere prima mea carte de poveşti. Aveam şase ani. Am răsfoit-o cu
mare nerăbdare. Prin faţa ochilor mei se vedeau poveşti: ,,Cenuşareasă‘’, ,,Scufiţa
Roşie‘’, ,,Alba ca Zăpada’’ şi ,,Capra
cu trei iezi ‘’.
Încă din momentul în care am deschis prima
carte, am ştiut că ea îmi va fi alături mereu şi că îmi va fi de folos în
viaţă.
Cu fiecare carte pe care o citim, descoperim noi lumi şi noi personaje. Lectura
ne permite să ne abatem pentru scurt timp de lumea
reală. Cu fiecare carte pe care o citim, mai adăugăm o cărămidă imaginaţiei
noastre şi ne îmbunătăţim mai mult vocabularul.
Mama
m-a învăţat mult despre cărţi. Mi-a spus: ,, Cărţile nu sunt doar o adunătură
de foi legate între două coperte. Cărţile ne influenţează viaţa, ne ghidează
către o cale mai bună. Cărţile ne oferă şansa de a trăi mai multe vieţi
într-una singură. Viaţa noastră ar putea fi o carte .‘’
