Lacul de Mihai Eminescu - Această imagine se regăseşte într-o variantă a poemului “Călin (file din poveste)” : “Lângă lacul cel albastru încărcat cu nuferi mari” devenit “Lângă lacul care-n tremur, somnoros şi lin se bate”
“Lacul” este o creaţie lirică de dragoste şi de natură, o idilă cu elemente de pastel în care se îmbină sentimentul dragostei pentru fiinţa iubită cu adoraţia faţă de frumuseţile naturii.Strofele a III-a şi a IV-a cuprind visul de iubire al poetului, generat de starea de aşteptare şi de singurătate. Poetul îşi imaginează un anumit scenariu al împlinirii visului de iubire având senzaţia de ireal, de vis.De o simplitate aparentă, poezia degajă un farmec aparte, o vrajă care-l cuprinde treptat pe cititor şi care se naşte din inegalabilul talent eminescian de a îmbina cuvinte simple şi felurite procedee stilistice într-o ţesătură unică, prezentând un colţ de natură ca un colţ de rai. Elementele cadrului natural sunt cele îndrăgite de poet : lacul, codrul, lumina lunii, vântul. Momentul ales este seara, când umbrele întunericului şi lumina se întreţes, sporind misterul.
