Ultimul vers al poeziei, " cade-nlacrimat amurgul", este o personificare prin care inserarea a primit insusirea umana de a plange cu lacrimi. Cratima folosita in aceasta figura de stil are rolul de a lega cele doua cuvinte si de a tine locul vocalei " î " a cuvantului " Inlacrimat", vocala care a fost elidata. Prezenta cratimei ajuta constructia sa se incadreze in masura versurilor .