Grâul este originar din Asia de sud-vest. Cele mai vechi dovezi
arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în aşa
numitul Corn al Abundenţei (regiune fertilă în vestul Asiei, care cuprinde teritoriul Siriei, Iordaniei, Turciei, Armeniei şi Irakului de astăzi). Acum aproximativ 9000 de ani, o specie de grâu sălbatică (einkorn, Triticum boeoticum)
a fost recoltată şi apoi cultivată de către locuitorii acelor
meleaguri, fapt confirmat de dovezile arheologice ale agriculturii
sedentare din zonă. Aproximativ 1000 de ani mai târziu, o mutaţie a
survenit în cadrul altei specii de grâu, numită emmer (Triticum dicoccoides),
rezultând o plantă cu boabele mai mari, care nu se mai puteau împrăştia
în bătaia vântului. Deşi această plantă nu s-ar fi putut reproduce în
sălbăticie, oferea mai multă hrană pentru oameni şi astfel a întrecut
celelalte specii, devenind primul strămoş al varietăţilor moderne de
grâu.
La începuturi, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai
apoi fiind prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte, făcute din
făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două pietre. Grâul se
impune ca aliment de bază în cultura occidentală, fiind prezent în
mesele zilnice sub formă de pâine, griş, paste făinoase, produse de patiserie, biscuiţi, etc.
Cultura grâului nu este la fel de dificilă precum cea a orezului,
câmpurile cultivate nu necesită o amenajare specială sau lucrări
laborioase de întreţinere. Spre deosebire de orez, grâul nu trebuie
supus unor operaţii speciale (decorticare) după recoltare.
