Pragul dintre anotimpuri il observ cu o usoara nostalgie. Copacii , mandri pe timpul verii de coroana bogata , incep sa planga dupa fiecare frunza cazuta pe pamantul primitor. Ploaia, acest alfabet morse al toamnei , isi desface picaturile pe bancile goale . Iarba se mai bucura oarecum de verdele crud al poeziilor bacoviene , dar, dupa atata experienta de viata stie ca , nu peste mult timp, va disparea si ea pana in primavara viitoare cand va renaste.
Tristetea molatica a peisajului este intretinuta si de vantul care, parca fara chef , sufla usor peste parcul din centrul orasului , asa, ca un preludiu al vifornitelor ce vor urma.
Pasii mei calca in picioare frunzele cazute din intamplare pe trotuarul pietonal, iar eu le simt durerea muta , dar atat de reala, in suflet.
A venit toamna.
