Eu recunosc, nu prea citeam carti. Doar rar, fie ca ma uitam pe poze, fie ca ni se cerea la scoala sa citim vreun text. Dar cartea aceasta m-a fermecat. S-a deschis la o pagina oarecare. Nu avea nicio poza. Niciun desen. Dar pe un colt usor indoit era scris cu pixul "am plans...". Cineva citise pesemne si fusese impresionat. M-a atras si am citit acea pagina. Si mi-a placut. Doar ca nu era chiar de la inceput si nu pricepeam foarte bine firul naratiunii.
Am mai rasfoit-o un pic. Iar am gasit o insemnare, era scris "cat adevar!...". Am citit si acea pagina. Eream si extrem de curioasa sa descopar cine si de ce insemnase pe carte. Enervata, dar si incitata ca deja aparusera alte personaje ca la pagina anterioara, am hotarat sa citesc toata cartea.
Usor, usor, m-a captivat si a inceput sa imi placa foarte mult. Cartea era insa groasa. Mi-a luat cateva zile, dar pentru prima data in viata mea, nu am renuntat.
Cand am terminat cartea de citit, pe ultima pagina era scris "o carte superba, cat mi-as dori sa o citeasca si copilul meu si sa stie cat inseamna dragostea de mama!".
Atunci am inteles si cine scrisese aceste lucruri si ca iubirea de mama e mai presus de orice. Am pus cartea frumos, la loc, in biblioteca, am mers la mami, am luat-o in brate si i-am zis "Copilul tau a citit si te iubeste la fel de mult!'.
