Bunica a fost, asa cum imi place mie sa spun, o femeie de toata isprava.S-a maritat cu bunicul meu care a fost un om bun, dar slab si petrecaret. Stiu ca i-a facut multe belele, ca juca totul la poker, ca imprumta bani si uita sa-i dea inapoi. In aceste conditii, l-a crescut pe tata, a lucrat intermitent in Banca Nationala si a cosntruit o casa. Imi povestea cum facea mortar in rand cu muncitorii si cum cara caramizi in timp ce bunicul mergea la petreceri si la nunti. S-a imbolnavit de tuberculoza dupa ce l-a nascut pe tata, dar a avut noroc sa fie printre primii beneficiari ai antibioticelor si s-a vindecat. L-a tinut pe tata in facultate si i-a facut si lui o casa, iar cand trebuia sa-i fie si ei bine, bunicul s-a imbolnavit de maladia Parkinson si apoi tata a murit de la o hemoragie digestiva. Au mers impreuna, cu autobuzul la spital . De atunci incolo bunica a trait doar pentru mine. S-a impacat foarte bine cu mama mea, desi sunt caractere diferite, dar intelepciunea bunicii le-a facut sa aib o relatie armonioasa. M-a invatat tot ce stiu despre bunatate, moralitate, demnitate, forta spirituala. M-a invatat sa cred in Dumnezeu, sa iubesc oamenii si sa nu-mi plec capul in fata nici unei greutati. A murit de cancer, refuzand sa se trateze, dupa ce fusese la nunta mea si fusese chiar mai fericita decat mireasa. O iubesc mult de tot, nu trece zi fara sa ma gandesc la ea, nu am cumpana in care sa nu-i cer sfatul si e singurul om pe care m-as teme sa-l dezamagesc.
