Amintiri rascolite
Doar ieri am descoperit, cautand prin podul casei , vechiul album al familiei. Atunci, cu grija, l-am luat din cutia veche de carton, si stergandu.l de stratul gros de praf, am decis sa il duc in camera mea, sa il rasfoiesc. Cine stie cate lucruri interesante aveam sa vad!
M-am asezat cu grija pe patura moale a patului meu, si am deschis albumul, al carui coperte vechi si decolorate imi atrageau prea mult atentia. Atunci, atingand cu grija filele fine, si uitandu-ma cu mirare la toate acele poze, la toate feţele fericite, triste, sau ingrijorate, mi.am dat seama de ceva. Bunicul... bunicul meu nu aparea in nici una din acele poze. Oare de ce ??
Am decis sa intreb. Am coborat in graba scarile, doar ca sa aflu ca, de fapt , ramasesem singura acasa. Tatal meu inca nu se intorsese de la munca, iar mama, tocmai plecase la o intalnire urgenta. Ce puteam face ?? Am sunat.o pe bunica, ea avea sa stie cel mai bine. Vocea ei firava si blanda imi trezea un dor imens, si o multime de amintiri, de cand eram mica. Nu mai vorbisem cu bunica de mult timp, iar ochii mi se umplura brusc de lacrimi. Am decis sa nu o mai intreb nimic despre acele poze, si mi.am promis ca o voi vizita foarte curand. Fiecare cuvintel al ei imi aducea aminte de primaverile in care ne plimbam impreuna prin parc, cand eram mica, de iarba frageda, si de mirosul florilor de atunci, ce imi lipsea atat de mult.
Atunci am realizat ca bunica era o persoana mult mai importanta decat credeam, si ca o iubeam nespus de mult, asa cum fiecare ar trebui isi iubeasca propria bunica.
