Adam si Eva
Urandu-i-se singur in stihii,
Avrut si Dumnezeu sa aiba -n cer copii
Sis-a gandit din ce sa-i faca,
Din borangic ,argint sau promoroaca,
Frumosi,cinstiti,nevinovati.
Se puse- asezamantul dintre frati.

Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trandav si naravas stramosul meu Adam;
Ca l-a facut ,cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa incerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Ca,de urat,scuipand in patru zari,stingher,
Facuse si luminile din cer.

Dar iata ca l-a nimerit,
Din pricina aluatului,gresit,
Si ca Adam,intaiul fiu
Al Domnului,iesise,parca,si zbanghiu.
Nu-i vorba,nici-o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dintai la fata.
Nici unda lacului nu l-a pastrat,
In care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca,
Dormind mereu,cata sa-l mai trezeasca:
I-a rupt un os din coaste,ceva,
Si-a zamislit-o si pe Eva.
Mai poti casca la lene,iaras,
Cand ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de maini si au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca ,sovaind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici.

Tema poeziei