Om harnic,mulțumit într-un fel cu viața pe care o duce, afectuos cu familia, cumsecade, DUȚU are momente când nu suferă ca altcineva să-l atingă în sărăcia lui. Apare,după cum ne spune chiar autorul,predispus spre ispita îmbogățirii .În el stau două personaje,unul pozitiv și altul negativ, care duc de-a lungul nuvelei o luptă acerbă,fără liniște,până la înfrângerea fondului uman negativ.
Eroul nostru găsește o comoară,moment în care demonii din el ies la iveală.Își minte soția și e capabil să facă moarte de om pentru a nu-și pierde comoara.Trece prin toate stările sufletești și devine uneori ridicol.Slavici face aici o analiză extraordinară a sufletului țăranului devenit stăpân în sfârșit pe ceva, pe comoara lui. DUȚU se frământă teribil,își abandonează îndeletnicirile tradiționale și se aruncă în vârtejul amețitor al orașului modern.Dacă n-ar avea COMOARA ar fi același om bun și liniștit dintotdeauna. Regretă fericirea pe care o avea în casa lui de om sărac.Victimă a unei escrocherii la oraș,îi mulțumește fierbinte lui Dumnezeu că l-a scăpat de ispită. Măiestria lui Slavici constă în scoaterea în evidență a contrastului dintre oraș(meschin și corupt) unde eroul își pierde moralitatea și sat(onest,pur), unde și-o recapătă.
Autorul nu uită să ne demonstreze pe final că DUȚU este recuperabil totuși spre deosebire de cei care-l jefuiseră(subprefectul,domnișoara Lina,comisarul,samsarul)și care își pierd irecuperabil fondul uman pozitiv.
