Ultima speranță
Era o zi obișnuită de vară.
Afară, ca de obicei, era o vreme frumoasă, cu mult soare, cu un vint abea simțit , cu cîntec de ciocîrlii, cu un miros frumos de mere coapte...O adevărată împărăție a verii.
În văzduh zbura un zmeu mere, neobișnuit de frumod, cu o coadă lungă , de care erau prinse panglici multicolore.
Voinicia nemaipomenită a zmeului a uimit copiii. Era o voinicie neîntrecută, care învingea cu ușurință obstacolele ce îi stăteau în calea sa spre înalturi......
S-a înălțat sus de tot și a dispărut...
Copiii mai stăteau cu privirile în sus , dar el nu mai era, dispăruse...
a dus dorințele lor spre cer. Poate se vor îmdeplini.
Acel zmeu era ultima lor speranță...
