Drum de vis ...
Noapte cu Crai Nou misterios, cu suflet aproape stins, pâlpâind în uşurarea pasului de căutare. Acesta mă duce spre înalt spre Himalaya, locul cugetului uşurat de durerea trupului obosit. Apoi, respirând greu aerul rarefiat aş zbura pe deasupra pământului şi-aş poposi lângă cascada Niagara ... apă, cer, infinit.
Încărcată de imensitatea trăirii aş coborî pe pământ, pe verdele crud al Wimbledonului unde mi-aş ţine respiraţia şi-aş sorbi fericirea sufletelor victorioase şi apăsarea celor înfrânte. Iar pentru a-mi reveni din agonia şi extazul celor două feţe de viaţă, vreau să fiu acolo unde visez de ceva timp: la filarmonica din Viena, şi nu în orice zi, ci într-o zi de întâi a fiecărui ... an sau măcar pe întâi ianuarie 2016 unde aş asculta muzica sufletului meu, şi-al tău ... şi-al celor ce păşesc cu dragoste în viaţă.
