Într-un orăşel neînsemnat, se afla un birt sărăcăcios.Acolo se
adunau, la vremea mesei, muncitorii de la o fabrică vecină.Erau
lucrători săraci şi nu le dădea mâna să se înfrupte din multe feluri.Aşa
că ştergeau cu miez de pâine sosul farfuriilor până ce nu mai rămânea
nimic în urma lor.
În preajma birtului se oploşise un câine slab şi flămând ca vai
de el.Dădea târcoale meselor, dar nu se alegea cu mare lucru.Abia
înfuleca, pe ici-colo, câteva firmituri căzute pe sub scaune.Să capete
un os ori o bucată muiată în sos gras, nici vorbă de aşa ceva!Câinele se
lingea pe bot şi îşi strâmba gâtul, tot aşteptând să se milostivească
vreun muşteriu.
De la o vreme, băga el de seamă cum mergea orânduiala birtului.Ca
să- şi împuţineze cheltuielile, stăpânul nu tocmise nici un băiat ori o
fată de serviciu.Fiecare muşteriu se ducea singur la oblonul dinspre
bucătărie, suna un clopoţel, îşi căpăta porţia şi pleca la masă cu
farfuria plină.
“Hm! Îşi spuse câinele în sine, într-o bună zi.Mi se pare că e rost să mă înfrupt şi eu dacă voi avea puţin noroc”.
Zis
şi făcut.A aşteptat până ce au plecat muncitorii de la masă.Apoi s-a
apropiat de oblon şi a tras cu dinţii de frânghia clopoţelului.Clopotul a
sunat, oblonul s-a deschis şi bucătăreasa a pus, ca de obicei, o
farfurie plină cu mâncare pe pervazul oblonului.Nu s-a uitat să vadă
cine sunase.Ştia că lucrătorii sunt nevoiaşi, dar cinstiţi;după ce
mâncau, fiecare trecea pe la tejgheaua birtaşului să-şi plătească
porţiile.
Câinele se căţără până la farfurie, înfulecă mâncarea cu mare
poftă şi, după ce s-a lins pe bot, a plecat frumuşel la plimbare.
Azi aşa, mâine aşa, aşa o săptămână.Începuse să se îngraşe.El era cel mai credincios muşteriu al birtului.
Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, într-o zi pungaşul
a fost prins.Cea dintâi pornire a birtaşului l-a indemnat să apuce
mătura de coadă şi să-i dea vinovatului o lecţie straşnică.Însă
inscusinţa animalului îl înduioşase.Nu-l alungă şi nici nu-l luă la
rost.
Din acea zi îi îngădui să-şi ia porţia pe faţă, odată cu muşterii din fiecare zi.
Câinele venea, suna clopoţelul, îşi căpăta porţia, apoi trecea
pe la tejghea, clătinând din coadă, în semn de mulţumire.E drept că îşi
plătea mâncarea acum, păzind birtul şi curtea de hoţi
