Un ţăran tot auzind
Pe unii, alţii vorbind:
”Câţi ştiu carte şi citesc
Cu patru ochi să numesc",
A plecat la târg şi el
În desagă cu un miel.
Vându mielu’, luă bani
Şi merse prin lipscani
De ochi de om întrebând
La ce negustori să vând,
Cu care poate citi,
A scrie ş-a socoti.
Un boltaş l-a auzit
Şi după ce l-a poftit,
I-a dat nişte ochelari
Ca să vază toate mari.
El dacă i-au aşezat
Ş-ntr-o carte s-a uitat,
A zis: - Apoi mă căznesc
Ş-uite, nu poci să citesc.
Neguţătorul, ş-alţi având,
I-i arătă, zicând:
- Vezi, ăştia sunt boiereşti,
Doar vei putea să citeşti.
El prin ei cum s-a uitat
A zis: - Geaba mi i-ai dat,
Că nu poci citi deloc;
Să vede că n-am noroc.
Boltaşul, privind la el,
I-a zis: - Eu mai am un fel
Şi crez c-o să poţi cu ei,
Dar sunt prea scumpi şi nu-i iei.
El zise: - Adu-i încoci,
Fie scumpi numai să poci.
Dacă i-a dat, a zis iar:
- Şi cu aceşti în zădar,
Că, uite, ochii-mi bleojdesc
Şi tot nu poci să citesc.
Of! şi ce poftă aveam,
Acasă când mă gândeam!
Vânzătorul l-a-ntrebat:
- Cum te văz, n-ai învăţat,
Şi acum te căzneşti
Pentru întâi să citeşti?
- Vezi bine, a răspuns el,
D-aceea venii c-un miel,
Că d-aş şti eu să citesc,
De ăştia ce-mi trebuiesc?
