Vis de vară
Soarele s-a ridicat luminos de parfumat, lăsând la fereastra casei
noastre dragostea de cânt şi joc, de răsfaţare lăuntrică datorată luminii de
sunete ce vine uşor din grădină. Miroase a copilătie şi-a dor. Mi-e
dor de tine, Jurjac, de frumuseţea ta lăuntrică care a dăruit tuturor sunet,
cânt, cuvânt, încântare.
Te invit, Jurjac, să cobori pe tărâmul copilăriei mele, ce e şi-a ta. Te
invit să asculţi susurul Oituzului, apă lină, curgătoare cu vechi poveşti. Te
poftesc la desfătarea spiritului, cutreierând munţii în miros de stejari, aluni
sau brazi, mi te iau peste tot, loc drag sufletului meu, Poiana-Sărată, unde
vom pescui în voie, doar cu cratiţa, şi vom cuprinde cerul în visare. Vom auzi
norii pornind în Do major, vor coborî vrăbiile în La major, pentru a atinge
vântul suavul Fa minor.
Oriunde ai fi te aştept Jurajac, copile, pentru a trăi
trăitul firii înălţată în lumină şi cânt.
