În odaie linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a
străbătut până la cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca acesta de acum. Să încerce. Face câţiva paşi, mărunţi, până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! Uite-o colo pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi, lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea şi de acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul... Dar motanul? E-hei! La dânsul nu se prea gândise. Şi, doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie! Ha!..........

Daca am avea un ajutor,un alt soricel,poate am scapa de motan.Inchipuie-ti ca soricelul nu este singur si transforma randurile patru-opt in vorbire directa. Ofer 50 de puncte +coronita.