Pădurea iarna
Stau ascunsă sub căldura plapumei. Privirea mi se scurge spre fereastra acoperită cu lăcrimioare proaspete de gheaţă. Ştiu şi simt că miroase a ger, miroase a iarnă, miroase a zi nouă ridicată din ticăitura timpului viu.
Peste tot pădurea-i îmbrăcată în scoarţă albă. Arbori bătrâni stau falnici, uitând de frig, de foame şi de sete. Hrana lor e întinsa zăpadă care, mai mult ca ieri, dăruieşte tuturor bucuria prospeţimii.
Ieri, azi, mâine, iarnă splendidă şi generoasă cu noi, cu voi, cu fiecare care ştie să primească lumina şi dragostea, uitând de sine.
Fagii bătrâni, mestecenii subţiri, plopii înalţi, stejarii senini îşi zâmbesc de ,, bună zi !". Schimbă priviri admirative spre noua lor înfăţişare. Fracuri albe pe siluetele fiecărora. Ce bine arată! Veacurile aşezate viu peste ei, le dau eleganţă, iar omătul le oferă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Privirea-mi se scaldă în perfecţiunea pădurii şi-n generozitatea timpului. Ştiu şi simt că zi nouă, scăldată-n lumină şi dragoste mă aşteaptă.
