În această operă se spune că pe un deal, după pânza de păianjen, doarme fiica de-mpărat. Vine un voinic, o sărută, îi ia inelul de pe degetul cel mic şi pleacă. A doua zi, Narcis, fiica împăratului, vrea ca voinicul să o ia, pt că îl iubea. Venise seara. Narcis este trezită de sărutul voinicului. Îi spune să rămână, iar el a rămas, spunăndu-i vorbe dulci şi sărutându-se. Într-o zi, izvorul a secar, iar cei 2 n-au mai putut să se întâlnească. Narcis a născut un prinț, iar în zadar voinicul a trimis crainici, pt că nu au găsit-o. Viteazul se plimba pe un deal, şi s-a întâlnit cu un băiat: "-Bună vreme, măi băiete!/-Mulțumim,,voinic străin!/-Cum te cheamă, măi copile?/-Ca pe tatăl meu - Călin". Atunci şi-a dat seama că e copilul lui. Intră în coliba unde locuia copilul, şi a găsit-o pe Narcis. Se aşeză lângă ea şi începu a o dezmierda. Peste câteva zile s-au căsătorit, şi au venit o mulțime de invitați.
