Fragmentul ” Casa părintească ” reprezintă o secvență meditativă, realizată din perspectiva omului matur, conștient de trecerea ireversabilă a timpului. Aducerile aminte reînvie chipul mamei sale care, cu adevărat că ” știa a face multe și mari minunății ”. Naratorul se oprește la întâmplările copilăriei: ” Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură e veselă și nevinovată ... ”. Atitudinea melancolică de la început schimbată acum prin utilizarea îndemnului de a nara ceva mai vesel.
” Năzdrăvăniile ” lui Nică nu sunt neobișnuite, ele par firești la vârsta copilăriei sale. ” Romanul autobiografic ”prezintă, cu nostalgie și umor, sufletul copilului care descoperă lumea, reacțiile lui specifice, adesea contradictorii în fața evenimentelor vieții. Personajul se identifică cu naratorul, și pe alocuri chiar cu autorul, folosirea persoanei I fiind expresia subiectivizării narării și a meditației.
