Nu pot sa traiesc, din punct de vedere personal, fara arta ("arta mea"). Dar nu am pus niciodata aceasta arta mai presus de orice. Imi e necesara tocmai pentru ca nu se desparte de nimeni si imi permite sa traiesc asa cum sunt, la nivelul tuturor. Arta nu este din punctul meu de vedere o bucurie solitara. Este un mijloc de a atinge un numar cat mai mare de oameni oferindu-le o imagine privilegiata de suferinte si bucurii comune.
Ea obliga deci artistul de a nu se izola; il supune adevarului celui mai umil si mai universal. Si cel ce si-a ales vocatia de artist, pentru ca se simtea diferent, curand realizeaza ca nu isi va nutri arta sa si diferenta sa, decat prin recunoasterea asemanarii cu toti ceilalti. Artistul se construieste in acest du-te-vino perpetuu de la el la ceilalti, la mijlocul drumului al frumusetii fara de care nu poate trai si a comunitatii de care nu se poate desparti. De aceea adevaratii artisti nu dispretuiesc nimic; ei se obliga sa inteleaga in loc sa judece.
