Este vacanta din nou, astept sa ninga si privesc pe geam nerabdatoare. Cu toate ca am mai crescut, inca ma fascineaza o carte pe care am primit-o cand aveam cativa ani. Era sub forma de fulg de zapada, iar pe coperta erau multi copii care se dadeau cu saniutele. Rad si acum cand imi amintesc ca intr-o iarna, micuta fiind, am iesit in curte si am incercat sa prind in palma cativa fulgi de zapada. Voiam sa vad daca au aceeasi forma cu cel de pe carte. M-am chinuit minute in sir, fulgii se topeau si parca se jucau cu mine un joc doar de ei stiut. Cand in sfarsit, de la atat frig, pe manutele inghetate s-a asezat timid un fulg si a ramas acolo cateva secunde, am fost atat de bucuroasa incat l-am strans in pumn si am fugit cu el la mama sa i-l arat si ei. Ne-am amuzat amandoua, caci in palma nu mai era decat o mica picatura de apa. Atunci mama a venit cu ideea ca la culcare sa pun cartea sub perna, astfel in vis sa primesc raspunsul intrebarii care ma macina atat. Nu -mi mai amintesc ce am visat, insa stiu sigur ca aceasya intamplare va fi una pe care n-o voi uita curand.
