Se întunecase de-a binelea. Lipiţi unul de altul, Fritz şi Maria nu
îndrǎzneau sǎ mai rosteascǎ nici un cuvânt. Înclipa aceea rǎsunǎ limpede
un sunet cristalin : cling – cling, cling – cling! Uşile se deschiserǎ
larg şi din odaia cea mare năvǎli o luminǎ puternicǎ. Copiii rǎmaserǎ
încremeniţi în prag, exclamând uimiţi :”A!”
Pǎrinţii se îndreptarǎ spre uşǎ şi, luându-i de mânǎ, le spuserǎ:
-Veniţi, haideţi veniţi, dragi copii!
Amândoi copilaşii priveau însǎ muţi de uimire, cu ochi strǎlucitori.
Abia dupǎ un rǎstimp Maria a izbutit sǎ exclame, oftând adânc:
- Vai ce frumos, vai ce frumos!
Bradul înalt gemea de mere aurite şi argintate, iar pe
toateramurile crescuserǎ, asemenea mugurilor şi bobocilor , migdale
zaharisite, bomboane poleite şi tot soiul de alte dulciuri îmbietoare.
Sutele de lumânǎrele sclipeau ca stelele în ramurile bradului.
Nu le-a trebuit mult copiilor sǎ-şi vâre nǎsucurile iscoditoare
în mulţimea jucǎriilor din jurul pomului. Maria zǎrise, desigur,
pǎpuşile graţioase, dar era tare preocupatǎ cu o rochiţǎ de mǎtase,
frumos împodobitǎ cu panglici de toate culorile:
- O, frumoasa, draga mea rochiţǎ!
Fritz cel nǎzdrǎvan deja încercase, în galop şi în trap, noul
roib, pe care îl gǎsise gata înşeuat lângǎ pom. Ceva mai potolit, s-a
apucat sǎ treacǎ în revistǎ, mândru tare, escadronul de husari îmbrǎcaţi
ca de paradǎ, în alb şi în roşu, atâtde strǎlucitori încât gândeai cǎ
sunt din argint curat. Între timp, sora lui descoperise la piciorul
bradului un omuleţ grozav.
Acum o rodea curiozitatea :
- O, tǎticule, al cui o fi omuleţul acesta drǎgǎlaş?
- Acela, fetiţa mea, acela o sǎ spargǎ pentru voi nucile tari, şi
vǎ aparţine deopotrivǎ ţie şi lui Fritz.Şi frumosul omuleţ, îmbrǎcat în
mândrǎ uniformǎ de husari, fu pe loc adoptat de copii şi botezat :
Spǎrgǎtorul-de-Nuci.(
Asta e povestea! Ideile principale ti le faci tu ,ar trebui sa stii! Daca nu stii iti scriu eu!)
