E iarnă şi viscolul îți bate în geam noaptea la culcare de parc-ar vrea să-ți spună cât de mult a călătorit până să ajungă la tine cu alai de fulgişori argintii cu care, fratele său, Crivățul îți desenează fereastra cu zeci de steluțe din fulguşori. Murmurul lor e ca un cântec de iarnă îndepărtat, un vuiet ce-şi strigă parcă un loc pierdut şi uitat, înecat în prea multă zăpadă. Închizi ochii şi parcă simți o uşoara plutire, dar aerul rece şi genele încărcate de neaua grea, te-mpiedică să vezi ce se află în față atunci când îți deschizi ochii speriată: Fram Ursul Polar, regele zăpezii te adulmecă preț de câteva secunde. Ai înghețat. Sângele parcă a stopat, iar suflarea ta e prea slabă să poți striga după ajutor: fără îndoială, îți spui, Fram te va mânca! Deodată simți o căldură imensă ce nu pare a fi de prin părțile locului. E Fram lângă tine, la Polul Nord. Te încălzeşte şi-ţi mormăie parcă un cânyecel de iarnă, acelaşi pe care îl ascultai ceva mai devreme parcă la tine în cameră... . Deschizi iar ochii: în bezna nopții, Fram, pluşuleţul ce l-ai primit cu o seară-nainte, stă cuminte în pat lângă tine, veghind! "Noapte bună", îți spune uşor.
