Salut!
Invitaţie la viaţă ...
Timidă îşi înalţă bolta cerului cortina argintată, împodobită cu sclipiri de aur catifelat, strecurate pe sub perdeaua fină a zorilor de primăvară. Picioruşul amorţit de somn al soarelui atinge curios iarba fragedă de sub cireşi, luând pulsul pământului încă toropit. O şoaptă se furişează printre floricelele crude, brodate pe crengi, ca ghirlande de viaţă nouă, aducând vestea mult aşteptată: vor sosi cocorii, va cânta privighetoarea, vor dansa grădinile ...
Şi-atunci văzduhul îşi deschide larg braţe azurii, înmiresmate de parfum de lămâiţă, din care miresele fluturilor îşi vor face cununiţe. Livada întinde rămurele tinere spre şuviţele despletite ale soarelui, să-şi încălzească pruncii ... bobocei durdulii ce vor plesni să cheme sărutul albinei, să-i promită cireşe dulci la vară.
Şi tu simţi aroma lăcrămioarei încolţite pe trupul pământului răscolit iarna trecută de frig, de teamă, de boală şi vânt năpraznic, acolo, sus, lângă biserica din deal? Să-ţi laşi deoparte grijile, copile, ascunde-ţi lacrima prăvălită fără vrere, pentru că orice sfârşit e mângâierea noului început şi orice suflu de petale născute din ceea crezi că nu mai este e tot amintirea a ceea ce a fost cândva şi va fi mereu ... invitaţie la viaţă ...
